Fostul fotbalist Costel Orac va ocupa funcția de director de imagine în cadrul clubului Concordia Chiajna, în timp ce tehnicianul Liță Dumitru va conduce activitatea academiei de fotbal a grupării ilfovene, informează site-ul oficial al echipei din Liga I.
Costel Orac a fost între 2010 și 2011 antrenor al formației Concordia Chiajn, reușind alături de Laurențiu Diniță, promovarea în prima ligă.
„Avem nevoie de experiența lui Costel Orac pentru a promova imaginea bună de care se bucură Concordia Chiajna în acest moment. Vrem să ținem aproape fostele glorii din fotbal, să fie alături de echipă, dar și de cei mici de la Academia de Fotbal a clubului, acolo unde l-am numit șef de centru pe Liță Dumitru”, a declarat primarul comunei Chiajna, Mircea Minea.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER